PR pentru o zi
În orice tip de activitate pe care o intreprindem suntem conştenti de importanţa imaginii pe care o avem. De multe ori asociem imaginea noastră de ceea ce gândesc alţii despre noi. Des insa, datorită lipsei de informaţii sau a informaţiilor eronate, parerea celorlati poate fi supusa prejudecatilor.
Este necesar ca noi să cunoastem cum sa ne construim propria imagine prin misiunea noastră, prin viziunea noastră şi valorile pe care le promovăm. Aceasta este datoria unui om de relaţii publice, omul care trebuie să ne înveţe cum trebuie să gândim despre ceea ce facem.
În susţinerea celor de mai sus noi ne bazăm pe mai multe abilităţi personale, între care cele mai importante sunt:
-
Abilitatea de a comunica: abilitatea de a şti cui să comunicăm, ce să comunicăm, când, unde, prin ce metode şi care sunt cele mai potrivite canale prin care să comunicăm.
-
Managementul situaţiilor de criză: abilitatea de a recunoaşte o criză la momentul portrivit şi de a o gestiona în funcţie de specificul ei.
Beneficii:
-
Veţi dobândi cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru realizarea şi derularea unei campanii de comunicare.
-
Vă veţi însuşi tehnicile şi metodele prin care să realizaţi un proiect de campanie de comunicare.
-
Veţi dobândi abilităţi în conceperea şi redactarea materialelor de relaţii publice.
-
Veţi putea recunoaşte şi gestiona situaţiile de criză din organizaţie.
Agendă training:
|
Ziua 1 |
Ziua 2 |
|
|
|
|
Pretul poate varia in functie de locatia si orasul in care se desfasoara trainingul.
Discounturi:
10% pentru studentii din aceeasi facultate, organizatie care se inscriu impreuna
5% pentru inscrierile cu cel putin 15 zile inainte de training
10% pentru cei care au mai participat la traininguri VON Consulting
Cum poti participa?
Inscrierea se face cu cel putin 2 zile inaintea fiecarui training la specificand numele, facultatea, varsta si numarul de telefon.
[Citeste pe blog pentru mai multe detalii... ]
Parteneri Media
Calendar
Cursuri actuale
Testimoniale
Am aflat informatii noi, am impartit experiente si am pus bazele unor viitoare schimburi de idei. Zambetul de la final si elanul cu care am plecat sunt garantia pentru toti cei interesati de acest domeniu.
Nicusor Ciobanu